Chitara este un instrument complex cu posibilități expresive nenumărate, însă, pentru a putea fi valorificate, trebuie acordată o importanță deosebită detaliilor.
Să ne concentrăm în rândurile ce urmează asupra unghiilor și a diferențelor de sunet pe care acestea le fac în funcție de formă. Știu că pare insignifiant, dar unghiile bine modelate reușesc să producă un sunet foarte bun așa cum un arcuș bun reușește să facă o vioară să sune sublim.
Atenție: vorbim de unghii lungi doar în cazul mâinii care ciupește corzile și nu în cazul mâinii care apasă pe grif. Cea din urmă trebuie să aibă unghiile cât mai scurte.
Continuați citirea articolului pe Lectii-de-chitara.ro.
Din moment ce nu ne naștem învățați ci descoperim pe parcurs cunoștințe și le asimilăm prin intermediul experienței de-a lungul vieții, este de la sine înțeles că în cazul chitarei, pentru a atinge un nivel ridicat de performanță, este importantă exersarea continuă, dar mai ales conștientă.
Este necesară, deci o disciplină a studiului întrucât 5 ore de studiu neglijent nu aduc aceleași rezultate pe care le au 2 ore de studiu în condiții de maximă concentrare și implicare. Pentru ca performanța să urmeze un drum ascendent constant, studiul la chitară trebuie să fie la rândul lui consecvent. Exersatul cu întrerupere antrenează abilitățile chitaristului într-o manieră superficială oferindu-i acestuia posibilitatea unei interpretări cel mult mediocre. Țin minte că un instrumentist dintr-o filarmonică spunea: „O zi în care nu exersezi înseamnă de fapt trei zile de regres”. Recomand, de altfel, 30 de minute de studiu zilnic în defavoarea a 3 ore petrecute cu instrumentul doar o dată pe săptămână.
Continuați citirea articolului pe Lectii-de-chitara.ro.
Fiind vorba de chitara clasică, tehnica interpretului trebuie să respecte o serie de standarde în funcție de dificultatea repertoriului ales. Un sunet bun poate fi obținut doar după o perioadă îndelungată de studiu, de aceea prima perioadă din evoluția unui chitarist este predominată de studii tehnice și ritmice pentru o înțelegere aprofundată a instrumentului.
Tot printre primele lucruri pe care un chitarist trebuie să și le însușească se numără citirea indicațiilor și notațiilor specifice unei partituri. Abia după ce o mare parte din elementele tehnice ale unei piese sunt stăpânite se poate trece la chestiuni subtile privind interpretarea. Pentru a cânta o piesă clasică în stilul în care a fost compusă (baroc, clasicism, romantism) este recomandată o documentare în prealabil și cel puțin o audiție muzicală cu piese aparținând acelei perioade sau ale aceluiași compozitor.
Continuați citirea articolului pe Lectii-de-chitara.ro.
Majoritatea pieselor de chitară clasică și nu numai sunt cântate în acordajul standard: Mi (E)-Si (B)-Sol (G)-Re (D)-La (A)-Mi (E). Cei ce vor să afle mai multe despre cum să-și acordeze chitara corect îi rog să dea click aici. Există însă și creații pentru chitara clasică ce presupun abateri de la acest acordaj și sunt notate pe partituri cu termenul de ”scordatura”. Cea mai întâlnită formă de acordaj special este următoarea: coarda Mi (E) gravă este acordată cu un ton mai jos. Avem astfel Mi-Si-Sol-Re-La-RE. Iată o serie de piese care sunt cântate cu a 6-a coardă re: Capriciu Arab de Francisco Tarrega, Dans brazilian de Heitor Villa-Lobos.
Continuați citirea articolului pe Lectii-de-chitara.ro.
Sunt mulți pași de urmat de la achiziționarea chitarei clasice până la deprinderea tehnicii specifice acestui instrument. Fiind vorba de chitară clasică, putem spune că sunetul obținut reprezintă identitatea fiecărui chitarist în parte. Întrucât vibrația corzii ciupite ajunge la urechile ascultătorului fără a fi mijlocită de alte elemente de conversie, alegerea corzilor ar trebui să fie efectuată cu atenție.
Așa cum bine știți, corzile pot fi grupate pe valori de tensiune, adică în funcție de rigiditatea pe care acestea o au în momentul în care ajung să emită notele standard ale fiecărei corzi. Cel mai adesea acestea sunt găsite sub denumirea de light, medium sau high-tension. Evident, sunt multe variabile care trebuie luate în considerare. De exemplu, unele chitare sunt construite în așa fel încât corzile sunt mai distanțate de grif decât la altele, fapt ce influențează rigiditatea corzilor.
De preferat ar fi ca pentru un începător să se opteze pentru corzi mai moi. Țin minte că eu m-am descurcat cel mai bine pe corzile EJ45 Pro-Arte Normal Tension. Spun asta pentru că la început mâna obosește rapid, neavând obiceiul exersatului, iar niște corzi tari nu ar face decât să îngreuneze și mai mult studiul. Alte seturi de corzi pe care le recomand cu căldură sunt Savarez Alliance – Normal Tension și D’ADDARIO CLASSIC NYLON.
Pentru cei ce se află într-un stadiu mai avansat, le recomand corzi high-tension indiferent de construcția chitarei și asta pentru că piesele mai complicate de chitară clasică presupun sunete mai puternice și tehnici multiple de ciupire a corzilor. Explicație este simplă: elasticitatea mai mare a unei corzi light-tension face ca în timpul vibrării coarda să atingă griful și să scoată un sunet asemănător bâzâitului, neplăcut.
Iată corzile pe care le folosesc eu acum pe o chitară Jose Ramirez 2E: Savarez Alliance – Corum Red/Blue. Le-am ales pe acestea pentru că sunt reprezentative pentru noile seturi profesionale de chitară clasică ce îmbină tensiunile corzilor în felul următor: bașii sunt high-tension iar corzile înalte normal tension.
În principiu, cele mai bune corzi sunt produse de Savarez, urmate de Hannabach (sunt cele mai scumpe, nu se găsesc cu ușurință în România și au o durată scurtă de viață) și D’Addario.
